Republica Moldova este un stat situat în sud-estul Europei, învecinat la vest cu România şi la est cu Ucraina. În pofida faptului că Republica Moldova nu are ieşire directă la mare, aceasta are legatură cu ea prin portul pe Dunăre, în Giurgiuleşti.

Moldova este situată în zona cu clima temperat-continentală. Astfel fiecare dintre cele 4 anotimpuri sunt bine deosebite, întrucît iarna este mai blîndă, iar vara destul de caldă. În acest mod fiind posibilă atracţia turiştilor în orice perioadă a anului, fiecare avându-şi specificul.

Începînd cu anul 1998, numărul străinilor veniţi în Republica Moldova a crescut considerabil. Aceştia fiind de cele mai multe ori vecini din România, Ucraina sau Rusia.

Republica Moldova oferă o varietate de atracţii turistice, cum ar fi mănăstiri vechi, aprox. din anii 1420, construite de meşteri adevăraţi. Complexul arheologic Orheiul Vechi se include în una dintre cele mai importante atracţii turistice din Moldova. Fiind vizitat de un număr mare de turişti veniţi din toate colţurile lumii. O altă atracţie ar fi cele două cetăţi care sunt pe teritoriul Republicii Moldova, cetatea Soroca şi cetatea Tighina, ambele amplasate pe malul drept al Nistrului, reprezentând cetăţi de frontieră, ce intrau într-un sistem defensiv mai larg, care mai cuprindea şi Cetatea Hotin şi Cetatea Albă, situate astăzi pe teritoriul Ucrainei.