Neamul moldovenesc este bogat în tradiţiile pe care le posedă. Cu ajutorul lor devenim deosebiţi şi unici.
Unul din cel mai important obicei este cel de a întâlni oaspeţii cu pâine coaptă în sobă, sare şi un pahar de vin. În acest mod ne arătăm tot respectul şi căldura cu care vă primim în casele noastre.
Avem o varietate de tradiţii la capitolul sărbători de iarnă.
Pe 6 decembrie sărbătorim Sfântul Nicolae, această sărbătoare deschizând uşile celor de iarnă. Specific acestei zi, este faptul că o asteaptă cel mai mult copiii, deoarece în noaptea de Sf. Nicolae, cei care au fost cuminţi pe tot parcursul anului, şi care îşi curăţă mereu încălţămintea, găsesc în ea dulciuri sau multe alte daruri.
De Crăciun, maturii, dar în special copiii umblă cu colindatul de la casă la casă, astfel vestind naşterea Domnului. Copiii fiind mascaţi corespunzător, după colind, sunt răsplătiţi de către gazdă cu dulciuri sau bani.
De Revelion însă, copiii umblă cu uratul, dorindu-le stăpânilor caselor un an nou fericit, prosper şi cu cât mai multe realizări frumoase; recompensele pentru urările copiilor pot fi de asemenea dulciuri.
De Paşti tradiţiile sunt mai numeroase. În ajun de Paşti gospodinele încondeiază ouăle, culoarea tradiţională fiind roşie, mai apoi coc cozonacul, după care în noaptea învierii Domnului, membrii familiei merg la sfinţirea acestor bucate specifice. Iar în dimineaţa după sfinţire, fiecare se spală pe obraji cu un ou roşu şi altul alb, ceea ce simbolizează puterea şi puritatea, acest “ritual” fiind urmat de o masă la care toată familia sărbătoreşte împreună.
O altă sărbătoare semnificativă este Sfântul Andrei, o zi în care fetele se distrează făcând mici vrăjitorii. Cu ajutorul lor ele îşi afla sortitul. Iar băieţii, în această noapte, fură porţile de la casele fetelor, pentru ca acestea, trezindu-se dimineaţa fără ele, să pornească în căutarea lor.
1 Martie este sărbătoarea venirii primăverii. Începând cu această dată toţi locuitorii Moldovei îşi pun pe haine, în regiunea inimii, mărţisoare. Ele prezintă simboluri unice, în care este obligatorie prezenţa culorilor alb şi roşu. Albul semnificând puritatea, iar roşul – viaţa.